27.11.2011

Cultură. Cult. Culte.


Luni, 28 noiembrie, începând cu ora 19 va avea loc în Bucureşti la Absintheria Sixtina o masă rotundă cu tema "Cultură. Cult. Culte". Evenimentul este organizat de webcultura şi de echipa 3 internship 2.0 din care sunt bucuroasă să fac parte.

Din păcate eu nu am cum să ajung luni în Bucureşti, dar sunt convinsă că invitaţii Mihai Balko (sculptor), Florian Bichir (jurnalist & scriitor), Cristian China-Birta (blogger chinezu.eu), Andrei Găitănaru (cercetător şi publicist), Andrei Roşca (antreprenor) şi Forin Stoiciu (artist plastic) vor face întâlnirea una foarte interesantă.


P.S Să îmi spuneţi şi mie cum a fost. ;)

18.11.2011

De la lento la presto prin orasele inimii mele

Am discutat de curând într-un cerc de prieteni despre ce oraşe ne reprezintă. Trebuie să recunosc că această temă m-a cam pus pe gânduri astfel că s-a născut acest articol. :)

Mi-am petrecut primii 10 ani din viaţă în Mediaş, jud. Sibiu, iar următorii 13 în Cluj-Napoca.Dacă ar fi să aleg un singur oraş care consider că mi s-ar potrivi ar fi greu, de aceea le-am ales pe amândouă.

Mediaşul este un oraş mic (se zvoneşte că în urma recent terminatului recensământ mai are doar 40,000 de locuitori), dar care va avea mereu un loc important în inima mea. Este oraşul meu natal, acolo locuieşte o mare parte a familiei mele şi îmi oferă mereu ocazia să evadez din aglomeraţia Clujului - dar niciodată mai mult de 2-3 zile. După aceea devine plictisitor.


Că tot veni vorba de aglomeraţia Clujului, e cazul să trec la oraşul în care locuiesc în prezent.
Spunea cineva că nu a văzut nicăieri în ţara toamne mai frumoase ca la Cluj şi tind să le dau dreptate. Toate anotimpurile au un farmec aparte la Cluj, iar oraşul are un alt ritm decât cel al Mediaşului. Este oraşul care îmi oferă cele mai multe satisfacţii şi cei mai dragi oameni cu fiecare ocazie.
Unde mai pui că oraşul mi-a oferit propriu-mi colţ din La Medeleni şi nenumărate momente care m-au făcut fericită.



Dacă ar fi să le compar cu tempo-urile muzicale Mediaş ar fi lento pe când Clujul e presto.
Totul se întâmplă mult mai repede şi cu o cadenţă mai mare, pe mai multe voci la Cluj, pe lângă muzica Mediaşului care este simplă, previzibilă.

Iată că la fel ca într-o bucată muzicală care ne-ar plictisi destul de repede dacă ar spune aceeaşi poveste, cele două oraşe se completează reciproc pentru mine, formând piesa care la momentul de faţă mi se potriveşte cel mai bine.Scherzo-ul în Si Bemol Major a lui Schubert reflectă cel mai bine relaţia dintre oraşele mele de sulfet: Mediaşul şi Clujul.




Desigur, e posibil ca melodia mea să se schimbe radical peste un an, doi, dar dacă va fi cazul vă anunţ atunci. Între timp aş vrea să îi întreb pe Claudiu şi pe Raluca care este părerea lor, cu care oraş rezonează ei.
Desigur oricine e binevenit sa preia ideea. Haideţi să vedem care sunt oraşele inimii voastre.

P.S Daţi-mi un semn dacă scrieţi ceva pe tema asta sa citesc si eu.:)

LE: Tya, tu cu ce oras rezonezi?

17.11.2011

Sa sustinem adevaratele valori romanesti

Se pare că a devenit o modă în rândul diferitelor campanii desfășurate online sau în offline să invite publicul să susțină valorile românești. Nadia Comăneci, Henri Coandă, Constantin Brâncuși sau Nicu Covaci sunt doar câteva nume prezente pe site-urile companiilor/brandurilor care promovează valorile României.

  

12.11.2011

Pina 3D, un film despre artă, dans şi oameni

Am văzut aseară, în deschiderea festivalului Temps d'Image de la Cluj, filmul Pina 3D. Am mers cu un oarecare scepticism la această proiecţie ţinând cont că am un defect de vedere care nu îmi permite să văd în 3D, dar până la urmă nu mi-a părut deloc rău că nu am abandonat. A fost atât de multă lume, încât organizatorii s-au văzut nevoiţi să reia proiecţia filmului şi la ora 23.

Filmul a avut parte de o primire călduroasă la TIFF 2011, atunci când a avut avanpremiera în România, iar aseară (11.11.2011) Robert Sturm, director artistic la Tanztheater Wuppertal Pina Bausch, însoţit de Anna Wehrsarg au fost prezenţi la proiecţie dar şi la o sesiune de Q&A după prima proiecţie .

You might also like

Related Posts with Thumbnails